Alegeri locale Timișoara. Candidatul USR-PLUS, Dominic Fritz, pe prima poziție! Robu recunoaște înfrângerea: „Diferența este mare!”

Alegeri locale Timișoara. Candidatul USR-PLUS, Dominic Fritz, pe prima poziție! Robu recunoaște înfrângerea: „Diferența este mare!”
Alegeri locale Timișoara. Cine este pe prima poziție conform primului Exit Poll
Publicat: 27/09/2020, 23:00
Actualizat: 27/09/2020, 23:12

A început numărătoarea inversă pentru mult așteptatele alegeri locale din Timișoara. Pe primul loc, conform primului Exit Poll, este Nicolae Robu. La aproape două ore după ce a început numărarea voturilor, acesta se declară învins. 

UPDATE, ORA 23:00

„S-au numărat 15% din voturi, dar e deja relavant. Am pierdut, este voința timișorenilor, diferența este mare. Comparând numărul de voturi, diferența este surprinzător de mare, nu o pot spune în procente. Am considerat că va fi un scor strâns și am fost optimis până în ultimul moment dar diferența este mare ceea ce înseamnă că așteptările timișorenilor sunt altele. Dezvoltarea în forță nu a dat satisfacție. Vă spun sincer că dacă ar fi fost să aleg dacă aș pierde la o diferență mică sau una mare, aș fi ales să pierd la o diferență mare. Nu am nicio suferință. Înseamnă că nu mă pliez pe ceea ce vor timișorenii pentru următorii patru ani. Asta e viața, fără regrete! Recunosc, nu pot fi ipocrit, mi-ar fi plăcut ca obiectivele pentru care am luptat atât – noul stadion, Sala Polivalentă, Pasajul Solventul – să fie asociate cu al treilea mandat al meu. N-a fost să fie. Eu sunt fericit cu ceea ce am realizat până la vârsta mea – atât în cariera mea academică, cât și în cea de primar”, a declarat Nicolae Robu după ce a început numărarea voturilor, potrivit tion.ro.

De cealaltă parte, Dominic Fritz anunță că se întâlneștecu susținătorii la ora 23:30, în Piața Victoriei din Timișoara.

UPDATE, ORA 20:00

Marius Craina, candidat din partea PMP la Primăria Timișoara:

Am votat pentru cei care au incredere in omul care cunoaste Timisoara in toate perspectivele. Am votat pentru ca sunt convins ca binele va invinge intotdeauna, am votat pentru ca, avand credinta in Dumnezeu, sunt convins de victorie si am votat din respect, din onoare pentru toti timisorenii care doresc aceasta schimbare. Va indemn pe toti sa iesiti la vot, fiecare vot conteaza, fiecare dintre dumneavoastra are dreptul sa isi aleaga primarul, pe cel care va conduce municipiul Timisoara in urmatorii ani. Doamne ajuta!”, a declarat Marius Craina la iesirea din sectia de votare.

UPDATE, ORA 19:00

Adrian Pau, candidatul Pro Romania la Consiliul Judetean Timis:

Am votat pentru examenul de maturitate. Pro Romania a dat treapta întâia la alegerile europarlamentare, adat treapta a doua la alegerile prezidentiale, astăzi isi da examenul de maturitate. Am convingerea ca vom fi surpriza placuta a alegerilor din aceasta duminica, fapt pentru care ii indemn pe toti alegatorii sa voteze conform constiintei lor, sa voteze pentru timisoreni”, a declarat Adrian Pau.

UPDATE, ORA 18:00

Pacientii infectati cu coronavirus au votat cu urna mobila la Spitalul Victor Babes din Timisoara. Au fost luate masuri speciale, iar procesul s-a derulat fără nicio problem.

20 de pacienti Covid si Non Covid ai Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara au solicitat sa isi exercite dreptul de vot. Reprezentantii sectiei de votare, care au adus urna mobila, au fost echipati pentru a putea intra in zona rosie”, au transmis reprezentantii spitalului, potrivit opiniatimisoarei.ro.

UPDATE, ORA 17:00

Până la ora 17:00, politistii au aplicat 10 amenzi de 5.600 de lei pentru diferite nereguli in procesul electoral. De asemenea, au intocmit si trei dosare penale pentru diverse fraude.

UPDATE, ORA 16:00

Alexandru Mutruc, candidat PMP la Primăria Timișoara, este optimist că lucrurile în oraș se vor schimba după aceste alegeri locale.

Consider și cred în continuare că Timișoara are nevoie de democrație, dezbatere și disciplină. Consider că Consiliul Județean, județul Timiș, merită să aibă în structura de conducere oameni care provin din mediul privat, care știu să genereze perspectivă. Consider că Timișoara merită mai mult, Timișoara după 8 ani de zile își poate tura motoarele la adevărata putere. Tinerețea și domeniul privat pot aduce perspectivă și dezvoltare în Timișoara și județul Timiș”, a spus Alexandru Mutruc.

UPDATE, ORA 15:00

Deputatul Cornel Sămărtinean, candidatul PMP la președinția Consiliului Județean Timiș, a spus că a votat o schimbare în bine și că privește cu optimism spre viitor.

O zi importantă pentru județul nostru, pentru orașul nostru. Am votat schimbarea, dar nu orice fel de schimbare – am votat o schimbare în bine, am votat o schimbare de perspectivă, de creștere a calității vieții în acest județ. Cred cu adevărat că putem schimba ceva în acest județ. Cu credință cred că putem merge până la capăt. Trebuie să venim la vot, Doamne ajută!”, a spus Cornel Sămărtinean, la ieșirea de la urne.

UPDATE, ORA 14:00

Alin Nica este candidatul PNL Timiș la președinția Consiliului Județean. După ce și-a exercitat dreptul la vot, acesta a declarat: “Am votat la CJ pentru schimbare, pentru a schimba foaia, să trecem la un Timiș european, să trecem la un alt nivel. Am încredere în toți cei care sunt de bună credință și care doresc o schimbare, că vor da această schimbare pentru generațiile care sunt și generațiile care vor veni”.

UPDATE, ORA 13:00

Aflat in izolare la domiciliu, Călin Dobra nu poate vota pentru că nimeni nu se încumetă să-i ducă urna mobile. Președintele Consiliului Județean Timiș s-a infectat, recent, cu coronavirus. În prezent, se află la Lugoj.

”VREAU SĂ VOTEZ! E dreptul meu constituțional! Dar, în secția de votare unde sunt eu arondat, membrii au hotărât, încă de aseară, să nu se deplaseze cu urna mobilă. Iar situația nu este singulară.

În câteva minute, cât durează procesul electoral, în aer liber, în cazul meu, cu măști și păstrând distanța virusul nu se transmite. Și nu o spun eu, ci o poate confirma orice cadru medical.

Tind să cred că e rea voință și chiar un abuz, o încălcare grosolană a legii și un pretext pentru a-mi îngrădi mie și altor zeci de mii de oameni aflați în aceeași situație, un drept prevăzut de Constituție”, a scris Călin Dobra pe Facebook.

UPDATE, ORA 12:00

Voichița Lăzureanu, candidatul PSD la funcția de primar al Timișoarei, medicul Voichita Lazureanu, a votat în jurul orei 12.00, la o secție din zona Traian.

Sa veniti la vot, sa faceti alegerea sanatoasa pentru Timisoara, pentru timisoreni, sa votati, pentru ca doar asa avem democratie, doar asa suntem mandri sa ne votam oamenii etici, morali, respectabili si mai ales profesionisti. Va invit sa veniti la vot si sa votati o Timisoara sanatoasa, o Timisoara educata, o Timisoara curata, o Timisoara sigura, pentru ca aceasta ne dorim cu totii. Inca o data, va rog si va indemn sa veniti la vot”, a declarat Voichita Lazureanu.

UPDATE, ORA 11:00

Dominic Fritz, candidatul USR-Plus la functia de primar al Timișoarei, a votat la Colegiul Tehnic de Vest din zona Iosefin, unde își are reședința.

“Ma bucur că suntem aici, in cartierul meu, in Iosefin, unde tocmai am votat. A fost pentru mine primul vot in Romania si l-am dat cu multa incredere că putem să ne reconectăm cu valorile Timisoarei, dar și de viitorul Europei. Pentru mine ziua votului este o zi specială ca pentru orice societate, pentru că este ziua în care cei puternici au exact aceleasi voci, acelasi numar de voturi ca cei slabi, cu cei uitați. Astăzi putem să echilibrăm din nou pentru ca si eu am un singur vot, orice timisorean, orice roman are un singur vot și sper ca foarte multi oameni din Romania si din Timisoara sa se foloseasca de acest drept de vot si impreuna putem sa deschidem un nou capitol in istoria Timisoarei si in istoria Romaniei”, a declarat Dominic Fritz.

UPDATE, ORA 10.00

Nicolae Robu, candidatul PNL pentru încă un mandat în funcția de primar al Timișoarei, a fost la vot la ora 9:00, la secția de la Școala Generală 30, din cartierul Soarelui, alături de soție și fiică.

Am votat pentru continuitatea in dezvoltarea Timisoarei, in evolutia Timisoarei ca un oras european autentic de prim rand. Desigur, votul fiecaruia dintre noi este implicit si un vot pentru Romania. Sper ca va continua aceasta evolutie sanatoasa pe care orasul nostru a avut-o, detasat, acolo, in frunte, la toti indicatorii cei mai importanti, ceea ce arata ca economia este puternica, sanatatea s-a dovedit a fi destul de bine pusa la punct, dar aici mai avcem de lucru, educatia, cultura, toate trebuie sa fie duse cat se poate de sus, iar in cazul Timisorrei, noi trebuie sa fim pregatiti impecabil pentru anul in care vom juca rolul de Capitala Europeana a Culturii. Este un rol pe care il jucam in numele Romaniei, in numele Europei”, a declarat Nicolae Robu la iesirea de la urne.

––––––––––––––––––––-

Nicolae Robu, candidatul PNL, ar urma să obțină 41% din voturile cetățenilor din Timișoara. Dominic Fritz, candidat din partea USR, ar urma să obțină doar 27% din voturi. Pe podium mai intră Voichița Lăzureanu (PSD), cu 12%.

Alegeri locale Timișoara. Cine este favorit potrivit Exit Poll

La aceste alegeri locale care vor avea loc în Timișoara, cetățeanul trebuie să se prezinte, ca întotdeauna, cu actul de identitate sau, după caz, cu documentul care dovedește reședința. Dacă această condiție este îndeplinită, alegătorul va semna lista electorală permanentă, după care va primi buletinul de vot și clasica ștampilă cu mențiunea “VOTAT”.

Nu mai puțin de 14 contracandidați va avea Nicolae Robu în lupta pentru fotoliul de primar. Aceștia sunt: Marius-Lucian Craina (candidat la primăria Timişoara din partea Pro România), Alexandru Mutruc (candidat la primăria Timişoara din partea PMP), Imre Farkas (candidat la primăria Timişoara din partea UDMR), Adrian Popescu (candidat la primăria Timişoara din partea ALDE), Elena-Voichiţa Lăzureanu (candidat la primăria Timişoara din partea Alianţei PSD-PPU), Florin Bodnărescu (candidat la primăria Timişoara din partea PNR), Dumitru Moroianu (candidat la primăria Timişoara din partea PRM), Gabriel-Dorel Tomescu (candidat la primăria Timişoara din partea Partidul Verde), Petrică Folică (candidat la primăria Timişoara din partea Partidul Rezist), Marian-Gheorghe Cucşa (candidat la primăria Timişoara din partea PRR), Dominic Samuel Fritz (candidat la primăria Timişoara din partea USR-PLUS), Ovidiu-Marcel Sîrbu (candidat la primăria Timişoara din partea RE:START România), Mugur-Lucian Serdean (candidat independent la primăria Timişoara), Ilie-Vasile Sîrbu (candidat independent la primăria Timişoara).

Alegeri locale 2020. Potrivit Exit Poll, Nicolae Robu este favorit

În acest an, la aceste alegeri locale din Timișoara, pe primul loc conform primului Exit Poll este Nicolae Robu. Lupta cu Dominic Fritz pare, cel puțin potrivit sondajelor, câștigată. De precizat că alegătorii vor vota separat, în cabine închise. După ce a votat, cetățeanul urmează să îndoaie buletinele de vot și să le introducă în urna corespunzătoare. Trebuie neapărat ca pagina albă cu ștampila să rămână în afară. În caz contrat, votul va fi nul.

Ulterior, votantul restituie ștampila președintelui, iar pe buletinul alegătorului se aplică “VOTAT”, ocazie cu care se menționează și data scrutinului. Secțiile din Timișoara se vor închide la ora 21:00, iar rezultatele urmează să fie publicate pe parcurs, după cum decurge numărătoarea.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...